miercuri, 30 noiembrie 2011

Planetele


     Planetele sunt cele mai importante elemente ale interpretarii astrogramei. Ele determina stimulii de actiune si genereaza impulsurile. Planetele poarta nume de personaje din mitologia greaca si romana. In astrologie tinem cont de 10 planete: Soarele, Luna, Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun si Pluton.

   Soarele- Apollo

     Este astrul in jurul caruia graviteaza toate planetele din sistemul nostru solar. Tranzitul Soarelui prin semnele zodiacale este conectat cu anotimpurile unui an si da un tur astrologic major in fiecare luna. In mitologia greaca zeul Soarelui, Apollo, isi conducea carul de foc prin cer si impartea lumina si caldura oamenilor. Soarele are energie de tip yang si este considerata o planeta benefica, ea reprezentand in general barbatul si principiul „tatalui”.
    In harta natala Soarele oglindeste identitatea esentiala – personalitatea, forta vitala. Pozitia Soarelui determina zodia careia ii apartinem. Apartenenta la o zodie sau alta ne determina trasaturile fundamentale de caracter, potentialul si felul in care reactionam la diversi stimuli, modul cum ne exprimam in diverse imprejurari.
   Soarele guverneaza semnul Leului.

  Luna- Artemis

   Luminariul noptii, Luna, este satelitul natural al Pamantului si are o energie de tip ying, feminina. Desi lumineaza bolta noptii, este binecunoscut faptul ca nu are lumina proprie, ci, de fapt, o reflecta pe cea a Soarelui. Dintre satelitii nostri, Luna este a 5-a ca marime. Ciclul ei este de aproximativ 29 de zile, se deplaseaza cu 13 grade pe zi si strabate un semn zodiacal in 2-3 zile.
    Nu este considerata nici benefica nici malefica pentru ca reflecta sentimentele de la un moment la altul. Luna ne guverneaza emotiile, sensibilitatea, imaginatia si starea de spirit. Fiind strans legata de senzatii, gusturi si preferinte Luna (impreuna cu Venus) au un rol important in afinitatile noastre relationale, constituind un element de baza in studiul compatibilitatii dintre doua persoane.
    Luna stapaneste semnul Racului.
     Influentele Lunii sunt mai mari in cazul persoanelor nascute noaptea (in timpul tranzitului ei) decat in a celor nascuti ziua (in timpul tranzitului Soarelui). Influenta Lunii este mai accentuata in cazul femeilor decat in al barbatilor.

   Mercur- Hermes

    In mitologie, el este fiul lui Jupiter si al nimfei Maia. Este mesagerul zeilor, al oamenilor, calatorind in permanenta si fiind protectorul comerciantilor si al hotilor. Traditional Mercur stapaneste Gemenii si Fecioara. Din punct de vedere astronomic aceasta planeta este cea mai apropiata de Soare si este cea mai mica din sistemul nostru solar. Trece prin toate semnele zodiacale in decursul unui an.
   Este considerata nici malefica nici benefica: este intermediarul care aduce si trimite mesaje. Mercur si Venus sunt singurele planete care orbiteaza intre Soare si Pamant. Retrogradeaza o data la 116 zile pentru o perioada de 20-25 zile.
   Un efect al unui Mercur retrograd este dificultatea in exprimarea ideilor: subiectul nu stie cum, nu poate sau nu vrea sa spuna ce gandeste si ce simte.

  Venus- Afrodita

   In mitologia romana zeita iubirii era Venus, sau Afrodita la vechii greci. Conform mitologiei grecesti, Afrodita s-a nascut din valurile inspumate ale marii, care purtau samanta lui Uranus.
   Este a doua planeta de la Soare, cel mai vizibil astru de pe Pamant cunoscut si sub denumirea populara de „Luceafarul”. Are masuri comparabile cu ale Terrei. Strabate cercul zodiacal in aproximativ un an, retrogradeaza o data la 584 zile pentru 40-45 de zile.
    In astrologie, Venus oglindeste aspectul feminin, receptiv, intim al afectivitatii: sentimentele, emotiile, romantismul, tandretea, felul in care daruim sau primim iubirea, modul in care ne raportam la relatie. In harta natala Venus ne arata genul de partener cu care ne-am potrivi, care ne-ar completa, care ne face sa ne simtim in largul nostru. Sub semnul ei mai intra tot ce ne face viata placuta: placerile elegante, confortul si...banii.
   Are energie yin, domneste inclusiv asupra relatiilor sociale, popularitatii, prieteniei, cooperarii si asocierilor.
  
   Uranus

   Este planeta rebeliunii, sta intr-un semn zodiacal 7 ani. Desi a fost definit ca malefic, deseori se interpreteaza ca surprinzator si incontrolabil. Uneori suprizele sunt pozitive, ca o poveste de dragoste neasteptata, sau negative „challenging” ca un accident.
    In mitologia greaca era zeul cerului, casatorit cu Gheea (sau Gaia-care reprezinta Pamantul). Uranus parcurge cercul zodiacal in 84 de ani si sta 7 ani intr-o zodie. Retrogradeaza odata la 370 de zile timp de 5 luni. Este o planeta plina de energie, legata de independenta, inventivitate, originalitate, surpriza, comportament compulsiv.
     In astrologie este considerat patronul Varsatorului, pentru ca are puternice si indiscutabile afinitati cu acest semn.

   Saturn- Cronos

  Saturn are energie yang, este rece si uscat. Este numit marele malefic, este mai mare decat Marte si influenteaza semnele pentru o perioada mai mare de timp. Sta intr-un semn pentru o perioada de 2 ani si jumatate.
   In mitologia greaca era denumit Cronos, care era regele titanilor si patronul agriculturii si al timpului.
   Este a 6-a planeta de la Soare si a doua ca marime dupa Jupiter. Luceste stins, in culoarea cenusie a metalului coclit. Parcurge cercul zodiacal in 29.5 ani sta 2,5 ani in fiecare zodie si retrogradeaza o data la 378 de zile timp de 4-5 luni.
   Stapaneste semnul Capricornului si Varsatorului. Privind lucrurile printr-o perspectiva filozofica, Saturn reprezinta destinul, derularea acestuia conform legii cauzei si efectului.

  Neptun- Poseidon

   Neptun este planeta dragostei spirituale, idealului si imaginatiei. Cand o persoana simte ca este confuza si are prea multe sentimente inseamna ca Neptun-ul in harta sa astrala este puternic aspectat.
   Are energie yin, sta intr-un semn zodiacal pentru 14 ani. In mitologia greaca Poseidon este zeul marilor, al cailor si al cutremurelor. Este a 8-a planeta de la Soare; parcurge semnul zodiacal in 164 ani, retrogradeaza o data la 370 de zile pentru 5 luni.
   El patroneaza inspiratia, visul, aspiratia, receptivitatea psihica. Are puternice si indiscutabile afinitati cu Pestii.

Marte- Ares

    Marte este denumita si „planeta cea rosie” .Energia ei este de tip yang si Marte este denumita „micul malefic”, aduce multa energie si pasiune sexuala. Marte traverseaza cercul zodiacal in 687 de zile si sta in fiecare semn intre 6-8 saptamani.
   In mitologia romana Marte este fiul legitim al lui Jupiter (Zeus) si Iunona (Hera). Era zeul razboiului, al fortei brute si al ranilor primite in lupta. Pe timpuri, Marte era venerat ca zeu al primaverii si al inceputurilor iar numele lui a fost dat primei luni a primaverii, martie.
    Este a 4-a planeta de la Soare si diametrul sau este putin mai mic decat al Terrei. Straluceste intr-o nelinistitoare nuanta rosiatica. Retrogradeaza o data la 2 ani pentru 60-80 de zile.
  Traditional, stapaneste Berbecul si Scorpionul. Mai are de-a face si cu punctele nevralgice, dureroase la propriu, indicand cele mai expuse parti ale corpului.

  Jupiter- Zeus

  Este prin excelenta zeul suprem. Este cea mai mare planeta din sistemul solar si are energie de tip yang. Sta intr-un semn zodiacal pentru 1 an si este numit marele benefic el denotand noroc si justitie. Este o planeta nonpersonala sau transpersonala.
   In mitologia romana era numit cu mult respect Jupiter Optimus Maximus Soter ( Jupiter Cel Mai Bun, Cel Mai Tare, Salvatorul). In mitologia greaca il intalnim ca Zeus, zeu al cerului si al fulgerelor, stapanul Olimpului si liderul incontestabil al tuturor zeilor.
   Este a 5-a planeta de la Soare, o planeta”gigant”de 318 ori mai mare decat Pamantul. Este foarte stralucitor, raspandind superbe scanteieri alb-albastrii. Parcurge tot zodiacul in aproximativ 12 ani, stand in fiecare semn 1 an. Retrogradeaza o data la 1 an si o luna timp de 3,5 luni.
   El semnifica norocul, expansiunea, potentialul de dezvoltare. Guverneaza optimismul, aspiratiile, credinta, ajutorul providential, oportunitatea, relatia cu strainatatea si calatoriile indepartate.
  Stapaneste Sagetatorii si Pestii.
  Defecte: tendinta de a exagera, increderea supradimensionata in fortele proprii, dificultatea de a stabili un raport lucid intre sperante si posibilitati.

 Pluton- Hades

  In mod normal ar trebui sa vina dupa Neptun, insa nu a fost demonstrat acest lucru. In mitologia greaca este Hades, care inseamna in greaca „cel ce nu se vede”, el era zeul lumii subpamantene. Romanii l-au numit Pluton.
   Parcurge cercul zodiacal in 245 ani. Teoretic ar trebui sa parcurga un semn in 20 de ani, insa poate sa varieze; de ex: 12 ani in Scorpion si 32 in Taur. Retrogradeaza o data la 367 de zile, pentru 5 luni.
   Astrologic este asociat cu transformarea, distrugerea si regenerarea, puterea, autocontrolul si marile finante, cu instinctele primare.
  Este considerat stapanul Scorpionului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu